OAMENI ALATURI DE CARE MA SIMT BINE....

• Sunt mandra de oamenii apropiati mie: prieteni,amici,apropiati cu care ma distrez pe cinste etc. Sunt mandra pt ca,atata timp cat imi sunt apropiati,inseamna ca sunt niste oameni de toata isprava. Nu ii pot numi pe toti prieteni ; de fapt,termenul asta nu stiu exact in ce categorie sau definitii s-ar mai incadra. Am invatat in timp ca,cu cat constientizezi mai bine ce inseamna cuvantul "prieten",cu atat mai pretios ti se pare si cu atat mai mult observi cum din ce in ce mai putine persoane se incadreaza in "definitie",desi,repet :nu consider ca poti sa definesti 100% prietenul.
• De cativa ani incoace am devenit adepta principiului: putin,dar bun,si pot spune ca am avut de castigat.Am renuntat la a ma insoti chiar cu oricine(si cand spun oricine,nu ma refer neaparat la cineva inferior mie,ci,pur si simplu e vorba de cei cu care chiar nu am nimic in comun sau la cei care au un comportament ciudat sau niste faze cel putin dubioase,care arata clar ca ori au probleme cu nervii,ori o educatie ceva mai saraca,ori,,,,diferire frustrari,desigur ). Am sesizat tendinta unor persoane de "a face gasca" cu oricine,doar de dragul de a avea cu cine sa iasa,chiar daca nu suporta cu adevarat acea persoana.Cred ca m-ar obosi extrem.... as prefera,mai degraba,sa stau singura,decat cu cine nu trebuie.
• Consider ca poti aprecia o persoana dupa nr de apropiati ,doar in situatia in care individul chiar nu reuseste sa aiba nici macar un prieten si chiar nu are pe cine sa sune atunci cand da de greu,cand are chef sa iasa la un suc sau efectiv sa vorbeasca cu cineva.Abia atunci cred ca e destul de aiurea treaba,pt ca asta reflecta cat de mult a reusit respectivul sa lase loc de "buna ziua" de-a lungul timpului.Unii au un caracter extrem de ciudat,incat reusesc sa-i indeparteze pe toti cei din jur,fara sa-si dea seama,neconstientizand ca au o problema,considerand ca ceilalti sunt de vina.
• Mai sunt si cei care au asa un fel de a fi,incat sunt iubiti de toti.Reusesc sa aiba foarte multi oameni in jurul lor,fara sa faca mare efort(cum ar fi prietenul meu,de exemplu),desi,probabil doar o mica parte din ei ar putea fi considerati amici foarte buni sau chiar prieteni ; de asemenea,probabil ca tot doar o mica parte i-ar sari in ajutor in caz de nevoie,deoarece,indiferent cat de "perfect" ai fi,cei mai multi dintre oameni sunt cum sunt.
• Cat despre ideea "mult si bun",eu chiar nu cred in ea.Pana si in cazul meu,unde e putin,dar bun,se mai strecoara unele mici ciudatenii si faze,pt ca probabil e imposibil sa fie totul perfect....cred ca ar fi si plictisitor... Ah,si sa nu uit: ador oamenii aia care ti-au ramas cumva in suflet...cu care ai devenit candva prieten,dar cu care nu te mai vezi foarte des ; fara vreun motiv anume,ci efectiv pt ca drumurile vi s-au despartit,fiecare a luat-o pe calea lui,in functie de cercul de prieteni,de idealuri,de cariera,de domiciliu etc; mi se pare super tare gandul ca,oricat de rar te vezi cu acea persoana(la nunti,inmormantari si zile de nastere),ea ocupa acolo un loc special,locul rezervat vechiului prieten,cu care candva imparteai cele mai intime ganduri si experiente ; plus ca te simti cu adevarat in largul tau cand te intalnesti cu el,ca si cand nu v-ati mai fi vazut de o zi.

• Mi se pare superb sa stiu ca intr-o noapte ies in club cu oameni cu care ma simt bine ; ca intr-un weekend plec la munte cu persoane cu care pot glumi oricum,pt ca nu se supara ; ca intr-o dupa-amiaza ma suna cineva care are chef de aripioare de la kfc:))))) si vrea sa le manance cu mine ; sau ca intr-o seara cineva mi se destainuie din tot sufletul pe mess sau la tel,sau face tot posibilul sa ma scoata din casa,pt a-mi comunica ultimele barfe sau pt a plange pe umarul meu. Lucrurile astea nu se intampla non stop in cazul meu ,pt ca atunci ar pica teoria aia cu putin dar bun; dar se intampla uneori....suficient de des incat sa nu devina obositor,dar incat sa-mi reaminteasca faptul ca lucrurile marunte, facute alaturi de cine trebuie,sunt medicamente pt suflet.... :)